Sunday chill

Duminica, 22 februarie

Zi de duminica si trebuia sa fie patinoar in Kongens Nytorv, un fel de Unirii al lor, o piata larga, cu o statuie in centru si in jurul statuii loc de promenada. Care pe timpul iernii se tranforma in patinoar. Ajung acolo, dupa o plimbare minunata cu metroul lor si gasesc cativa colegi, pe Jan, pe Gosia, Kuba, toti polonezi, Daniela, niste francezi. Eram destui. Mai putin gheata. Asa ca stabilim ca se merge in Christiania. Eu paream cazuta din nori. Se vorbea de jazz, de clurile de jazz din CPH, de Christiania. Eu habar n-aveam de nimic. Toti pareau ca sunt acolo de cand hau, ca stiu cum merg toate. Ma simteam usor speriata, icnercam sa intru in vorba, sa glumesc, sa ma integrez. Era acolo si Petra, o cehoaica, foarte vesela. Nu intelegeam aproape nimic din ce zice, dar parea de treaba. Schimb numere de telefon cu ea.

Majoritatea aveau biciclete, asa ca am stabilit eu ca ma intalnesc cu cativa pe undeva prin Christiania. Am plecat cu metroul sau pe jos...nu mai tin minte. Acum stiu ca de la Kongens Nytorv pana la Christiania faci foarte putin pe jos. Traversezi un pod si ai ajuns. Cert e ca ma indreptam spre loc si ii vad pe toti cum pleaca pe biciclete. Ciudat sentiment., Ca nu faci parte din grup. Vrei, dar nu ai cum. Si stii ca va fi dificil sa ajungi si tu acolo. Iti e frica de biciclete, nu stii sa mergi. Esti singur si nu are cin' sa te invete.

Trec peste toate starile mele. Cum, necum, am ajuns. Am trecut pe langa o biserica tare frumoasa, inalta si cu un turn extrem de interesant (Our Saviour's Church). Apoi mai mergi putin si dai de zidurile Christianiei. Deja incepea dubiosenia. Miros de iarba, negri dubiosi, tinerime, totul pe un fundal sumbru de vreme rece, intunecata de ora 5-6 seara. Ma uit in jur...nu imi vine sa intru pe coltul ala. Mai merg. Ajung la intrarea principala. Aia cu poarta pe care scrie cu galben auriu "Christiania". Ca intr-o poveste. Intru si ma uitam in jur, temanadu-ma pentru viata mea, intrebandu-ma ce dracu fac eu acolo si cum dau eu de colegii mei. Cand vad ca vin spre mine niste fetze cunoscute. O frantuzoaica. Ma alatur grupului ei, ele ma cam ingnora, dar eu sunt bucuroasa. Ele facusera turul si se indreptau spre o patiserie pe langa metrou, ca cica e foarte buna. Am mers cu ele. Astia au la gogoserie bon de ordine :)) Eu haabr n-aveam de-asta. M-am dus la tejghea si am comandat. In mod sigur m-am bagat in fata cuiva. Discutia cu tipele astea a fost trista pentru mine. Ele pareau sa fie deja bff. O frantuzoiaca si 2 unguroaice. Le durea in cur de mine sau ca-s romanca. Stateam langa Claudia, frantuzoaica, in margine si incercam sa nu dau in plans. Culmea, gagica se combinase cu Bogdan, celalalt roman. Si ea le vorbea unguroaicelor de Romania din ce ii zisese el, dar ignorandu-ma pe mine. Sau doar asa ma simteam eu.

Apoi nu mai stiu ce am facut, dar am ajuns la Jazz Bar. Era duminica seara si era seara de jam session. Formatii live, every Sunday. A fost super tare. Acolo ne strangeam din ce in ce mai multi. Era Petra, care avea jointul la ea, era Dilek, era Daniela, Kuba si altii. Astia doi din urma vorbeau de zor. Gasisera punct comun muzica ascultata. Din una alta, am inteles ca dupa Jazz Klub se duceau in Stengade 30. Asta era un club in Norrebro, care e un fel de ghetto al danezilor. Era seara rub-a-dub. Se facuse vreo 10 si ceva ceasul. Ceilalti ziceau ca ori merg acasa, ori nu stiu ce altceva fac, raman eu cu Daniela, Dilek si Kuba. Stabilim ca merg cu Dilek cu metroul, ceilalti doi cu bicicletele, si ca ne vedem la Forum, tot prin Frederiksberg, tot pe langa facultate. Pe drum, Dilek mi se pare usor ciudata, prima turcoiaca pe care o cunosc, avea un fel de a pronunta apasat si lungi vocalele cand vorbea. Ajungem, vin si astia doi, Dilek ne paraseste ca o doare maseaua. Imi explica Jakub cum sa ajung si ne despartim. In 10 min am ajuns.

Numai ca Forum era in Frederiksberg, care e un cartier/fost oras foarte ok. Norrebro chiar e ghetou. Odata ce treci de Agade, o strada mai mare a lor, bulevard chiar, intri in lumea Norrbeo-ului .Graffiti-uri pe pereti, totul sumbru, intunecat, gunoie, pe jos. Ajung pe strada Stengade, si dau de o piateta. Caut nr 30. Era un parculet, un deal si in varful dealului unul ce se incalzea la un bidon de fier cu foc in el. Pe o parte cladiri/cluburi cu un aspect de iti venea sa o iei la goana. Unde dracu e nr 30?? Eram pe la 26. Trec de piata, nr 32. Ce dracu ma? Ma intorc, ma duc la intrarea in cluburile alea dubioase. Era altceva. Zic sa merg pana se termina strada si de nu gasesc ma duc acasa. Ma tot intrebam cum am ajuns eu acolo. De ce nu am cerut si eu un numar de telefon al unuia din cei doi. Mai merg si dau de Stengade 30. Probabiul asa ii ramasese numarul era de fapt pe la nr 36 actual al strazii. Club de rockeri d-aia de fac sacrificii cu gaini si se dau cu negru pe la ochi, fix asa parea. Dar hai ca intru, ca doar trebuia sa ma vad cu aia. Inauntru gol, doar vreo 2-3 negri ce fumau de zor. Merg si in cealalta camera. Dau de Daniela si Kuba. Respir linsitita. Astia doi n-avea niciun stres.
Aflu de la Kuba ca cica Stengade si Christiania sunt singurele locuri din Cph unde nu iti face politia nimic daca fumezi. (In timp, am observat eu ca nu prea au mare stres danezii astia pe unde fumeaza, doar un pic ferit sa fii, un pic adica de bun simt). Dar nu e stres.

Si se face 11, se face 12., Clubul gol. Cica de obicei era plin pe la orele alea. Venisem eu, normal ca e gol. Intre timp, un alt tip venise si el la party. Se baga in seama cu noi. Studia la Universitatea mare, antropologie. Cat de ciudat imi parea mie practica asta, sa te bagi in seama cu oamenii in cluburi. Ma decid ca sa plec, ca n-am cu ce ajunge acasa apoi. Usor dezamagita ca am lasat in urma mea un club gol la ora 12 si usor linistita ca am scapat din nebunia aia.