26 martie - excursie la sere
A fost ultima excursie de la curs. Deja trebuia sa ne apucam de invatat/terminat portofolii ptr examen.
Ne-am dus pana in Fjnn, care e una din cele 5 insule din care e formata Danemarca. A fost chiar draguta iesirea, am mers cu doua masini, am trecut peste un pod, unde se platea (destul de mult se pare, si era o discutie de ce este necesara taxa asta. Si ei au astfel de probleme..nu doar pe la noi pe la Constanta).
Am vazut sere organice. Era o ferma printre cele mai mari din tara. Sau un centru foarte mare. Produceau castraveti, ardei, rosii. Toate in sistem organic. Am aflat ca se poate veni pe vara sa lucrezi la ei, iti dau cazare, masa, si ceva salariu parca, dar acolo cat sa ai ceva bani. Oameni din Europa de est, of course.
Apoi am mers la o tanti ce avea capsuni organice, dar crescute in ghivece. Era o mare discutie daca acele capsuni ale ei chiar sunt organice, cand unul din principiile de baza ale agriculturii organice zice ca planta trebuie sa creasca in sol, sa existea acea legatura cu solul. Tipa reusise sa isi ia omologarea si era mandra de asta.
Apoi ne-am intors acasa. Ne-am oprit la un restaurant unde am incercat sa ne mancam cele aduse de acasa si unde am fost dati afara, ca nu era voie. Am furat un cutit si am mers in masina sa mancam prajitura pe care o adusese o colega, in semn de farewell party (era ultima ocazia cand ne vedeam toti inainte de examen). Danezii astia au ceva pentru prajituri. La orice ocazie, party, zi de nastere, etc, se gaseste unu sa zica "I'll bring cake". Ceea ce e foarte tare.
Se afișează postările cu eticheta day trip. Afișați toate postările

joi, 1 aprilie 2010
vineri, 5 martie 2010
Taastrup day trip
Miercuri, 4 martie
Taastrup day trip
Deja trecusem la modulul despre climate change. Si faceam cu un englez care a lucrat alaturi de alti nu stiu cati cercetatori si fusesera toti laureati cu Nobelul pentru nu stiu ce. Sincer nu m-a interesat treaba foarte mult, ca pe mine ma interesa cum preda si ce preda decat ce a castigat. Treaba era ca omul era cam ingamfat. Destept, dar nu stia foarte bine sa te faca sa adori ce iti zice el, sa vrei sa afli mai mult. /genul de om genial, dar care nu e bun sa le dea mai departe si altora din cunostintele lui. Asta e. ASa ca excursia nu a fost cine stie ce. Am fost acolo, asta era un campus in afara Copenhagei, unde aveau campurile experimentale. Am iesit pe teren sa vedem exact pe ce anume aveam sa lucram. Pentru ce aveam sa calculam indicatori, nivelul CO2, strategii de tranformare a loturilor in loturi organice, si altele. Kinda boring. Desi subiectul era de interes major pentru toti. Englezul ne-a cam stricat cheful. Eram toti cam cum se sta la un curs plicticos al unui mos intr-o facultate romaneasca. Si colegii mei nu sunt genul de studenti care sa faca asa ceva. Aia intrebau, contraizceau, veneau cu argumente pentru ceea ce ziceau, erau dornici sa invete. Omul si profesorul conteaza.
Taastrup asta era la cativa kilometri la iesirea din oras. Faceai cam 20 minute pana acolo. Facultatea avea transport asigurat. 2 autobuze la dus, 2 la intors. La ora 8 fix, dimineata, soferul pleca. Fara sa ii pese de cine mai trebuie sa vina. La intoarcere, ultimul pleca la 4 jumate sau la 5 parca. Si erau destui studenti care aveau ore zilnic acolo. Dar era gandit totul astfel incat sa poti merge si acolo sa poti sa mergi si la orele din oras, daca aveai un curs intr0o parte unul in celalata. Ca sa nu zic ca era si acolo cantina cu tot ce trebuia. Adevarat, acolo erau mai mult cercetatoti si atmosfera era mai trista si plictisitoare. /dar existau toate conditiile. Era si o sala cu calculatoare, si nu 2, ci vreo 10-15, toate cu net, imprimante, tot.
Cam asta e scoala la danezi.

duminică, 28 februarie 2010
Trip to Roskilde
Joi, 26 februarie
Am fost in excursie la Risø, un centru de cercetare, la vreo 30 de minute de Copenhaga. Centrul national pentru cercetari in energie durabila. Proiecte, discutii. Cafea gratis.
Ce a fost misto pana acolo a fost drumul spre Roskilde. Ne+am oprit la muzeul vikingilor, era inchis, era 8 jumate. Am facut cateva poze, am alunecat, am admirat navele alora, inca in stare de folosire. Am aflat ca vara se inchiriaza si se organizeaza expeditii.
O zi plina de multe informatii, obositoare si placuta.

miercuri, 17 februarie 2010
Inghetata, excursia si Wendeney's party in Student House
Pe 16 februarie 2009, stateam in statia de autobuz, asteptam 18-le sa ma duc acasa, dupa ore. Era frig si ploua. Statia era in fata Frederiksberg Center, un fel de Shoping Mall. Intorc capul, ma uit spre intrare si vad un danez mancand cu pofta inghetata. De vanilie. Danezii sunt nebuni.
Cred ca pe 18 februarie, miercuri am fost pentru prima data in Student Husset. Acolo, miercuri de miercuri era international party. Acolo veneau toti studentii straini din CPH. Sa daneseze pe muzica proasta.
Tot pe 18 am fost in alta excursie cu clasa. Flakkebjerg. I\ll write tomorrow about it.
Tot atunci si despre student house.

Etichete:
crazy danes,
day trip,
flakkebjerg,
icecream,
student husset
Abonați-vă la:
Postări (Atom)