Zborul, prima impresie si hotelul

Sambata, 31 ianuarie 2009

Atunci a inceput. Aveam avion pe la 5 si ceva. 17.25 imi aduc eu aminte. Otopeni - Kastrup. Acolo, la 19.10. Cam asa a fost. Am plecat de aici destul de devreme, pe la 2, cu mama, fratele si cu niste unchi cu masina. Nu ii mai vazusem de mult pe ei, dar nu stiu prin ce combinatii a inceput mama sa comunice cu ei si asa am ajuns eu sa plec cu ei spre aeroport. Bine, unchii astia sunt partea misto a familiei mele. Dar nu despre ei e vorba aici. Some other time, maybe.
Ajungem noi pe Otopeni, pupaturi, mama super agitata, fratele cu gura pe ea ca ma agita si pe mine...eu haba nu aveam cum eram...bine, preluam din agitatia mamei, mai puneam si din a mea plusam cu usoara indiferenta si necunoastere...si uite asa am trecut eu pe la punctul de control si m-am aventurat pe culoarele de la OTP. Si-am ajuns pe la 3 jumate, parca era, la poarta de imbarcare. Zic iar, avionul meu pleca la 17.25. Alaturi, la cealalta poarta erau romanii pentru Milano. Bine, mai mult sau mai putin romanii, tiganii, baietii si fetele cu curele lucioase si ochelari de soare, si taranii, la propriu, cu sacosele legate cu batiste. Mda...a fost oribil sa astept atata...m-am plictisit de moarte. Si teama mea mare, cam cea mai mare, dupa biciclete, evident, legata de avioane si zbor nu m-au ajutat deloc. Eram mica si timpul trecea ingrozitor de greu. Dar eram acolo si nu prea aveam ce face si ce alege altceva. Daca pica, asta e.
Se face ora, se da drumul la imbarcare, pasesc, ma urc in autobuz, vad avioane si ma tot gandesc care e al meu si ajungem. Cel mai caraghios avion. Micut si cu viking pe coada. M-a amuzat si m-a cam facut sa uit de teama, pe moment. Ne urcam, aveam inima cam in gat. Inghesuiala ca in avionul ala eu n-am vazut. Aveam loc la geam, pe aripa, cu vedere la viking. Langa mine un danez. Abia am avut loc sa merg pe culoar, sa imi indes bagajoiu' de mana, sa imi intind picioarele la loc. M-am chinuit sa imi pun centura si nu mi-a iesit. M-a vazut danezu', mi-a aratat, i-am multumit. De retinut, ca atunci cand a venit mama la mine, nici ea nu s-a prins de schema. Runs in the familiy :)) In rest, zbor lin, frumos, vedere geniala, desi era noapte si soarele apusese de mult cand am decolat, acolo, deasupra norilor era altceva. Just lovely. Si uite asa, mai uitandu-ma pe geam, mai citind o revista in daneza, mai pandindu-l pe vecinul danez pentru a-l prinde treaza ca sa ma pot duce la baie, mai ascultand zgomotul motoarelor, mai foindu-ma au trecut 3 ore (atat cred ca au fost, cu tot cu fusul orar) si aud anuntul ca aterizam. In jos vedeam dar luminite. Copenhaga. Atunci am simtit o mare teama, ca a parut ca pica, dar doar atat. Am aterizat, ma tin eu dupa ceilalti si ajung la bagaje langa minunatul semn "Welcome to Wonderful Copenhagen". Si incep sa ma gandesc. Unde sunt. De ce sunt. Chiar sunt. Astept eu bagajul la banda nr. 5, fix langa semn, vine, merg sa schimb niste bani si fug ca ma astepta Simon. Fix in fata, cu un plic pe care scria mare cu roz "Elena". Totul e fost asa rapid, fara sa le gandesc mult, din instinct. Cam asa a inceput "Copenhaga" pentru mine. L-am examinat eu pe baiat, am inceput sa vorbim, eu in engleza, fara sa am alta optiune, pentru prima data, aveam emotii, dar observam pe masura ce turuiam ca e in regula, ca ma descurc. Am stat pe peron asteptand un tren. Mi-a oferit bomboane cu Licourice. Eu habar n-aveam ce-i aia. E lemn dulce. Acuma stiu. Si e naspa. La ei exista in de toate. Cred ca au si prezervative cu gust de lemn dulce. Daca n-au o sa le propun sa faca. Sunt mari fani :)) Am observat, asteptand ca nu e asa frig (asa mi s-a parut atunci, acolo). Ma asteptam la un vant d-ala gen crivat si ger. Dar poate eram doar eu infierbantata dupa atata drum si schimbare. PE drum, in tren, imi da niste harti, imi arata pe unde e facultate, mai vorbim de tara mea, de tara lui, de una de alta. Ajungem la hotel. Eu aveam cazare in Copenhaga de la 1 februarie, ora 12. Dar aveam avion ori pe 31 ianuarie, ori pe 2 februarie. ASa ca am ales varianta 31 cu hotel o noapte. Hotelul a fost "Saga", undeva foarte aproape de gara centrala. Am ajuns, frumos, mergem in camera si am mai stat cu baiatu\ de vorba. Partea tare a fost ca scoate o bere de ghiozdan. Am zis ca nu se poate. Asta si pentru ca eu cand m-am hotarat sa plec si era sigur ca plec am zis ca primul lucru pe care vreau sa il fac e sa beau Tuborg de la mama ei. Si Simon asta a facut. Asa, si-am stat noi la discutii si la o bere in camera mea de hotel. Apoi baiatu' a plecat la party=uri de sambata noapte, dupa ce m-a invitat si pe mine si dupa ce a zis ca el nu poate sa vina a doua zi dimineata sa ma ajute sa ajung la casa mea, ca o sa fie mahmur. Am zis ca astia sunt cam nebuni, danezii adica. Urmatoarele 4 luni jumate imiv or confirma gandul asta. Ah, da, sa zic de Simon. El ma astepta la aeroport pentru ca era mentorul meu, my First Contact. Asta e un program al facultatii mele de acolo prin care fiecarui student strain i se atribui un student danez care sa aiba grija, mai mult sau mai putin, de el pe durata studiilor. Eu nu am avut mare noroc cu asta. Ca din ziua aia l-am mai vazut pe Simon de 3 ori cred. asta e, cred ca tre' sa multumesc ca a venit macar si m-a luat de la aeroport.
Dupa ce m-a lasat baiatul singura am pornit in cercetare. Dupa ceva de mancare. Si am luat0o si eu pe strada care te lasa fix in fata garii si am mers. M-a cam inspaimantat plimbarea asta. Nimerisem in redlight district al Copenhagei Sau mai bin zis, pe Istedgade erau toate curvele. Peisajul era cam asa, sex shop, sex shop, butic cu shaorma, falafel si alte d-astea, sex shop, bar/cafenea/club, sexhop, curve pa colt de strada, sexshop, shaorma, gasti de pusti la colt de club, sex shop. Si eu mergand infometata printre ei, infrigurata si inghetata, ca nu imi luasem caciula sau manusile, ca am zis ca nu e asa frig. Intr-un final zic ca mi-a ajuns, ma intorc si ma opresc la un colt de strada, intru intr-un shaorma place, iau ceva hamburger, ala de vindea intra in vorba cu mine, eu vorbesc cat se poate de putin, mananc repede si fuga la hotel. Acolo imi iau laptopul, ma duc in holul hotelului, ca cica aveau free wireless si stau pana pe la 11-12 incercand sa scriu un mail acasa cu primele impresii. Il observ iar pe receptionist. Era un negru si semana cu Morgan Freeman. Mult. Tipul foarte amabil. Ma vede ca nu reusesc sa prind wireless-ul si-mi zice ca e cam proasta reteaua, sa incerc in cutare loc, ca e mai mult semnal. Reusesc sa trimit mailul si ma duc sa dorm, nu prea pot, ma trezesc a doua zi pe la 9.
Continuarea maine.

Inceputul

Am zis aici ce vreau sa fac. Ideea mi-a venit de la un film care imi place mie foarte mult, "Same time, next year si de la faptul ca eu pe toata perioada sederii mele prin tari straine nu am tinut un jurnal si nu am notat chestiile ce mi s-au intamplat acolo. Iar ajunsa acasa am realizat ca incep sa uit. Si nu vreau asta. Asa ca am zis ca e necesar sa scriu totul si sa adaug si pozele, singurele care au ramas sa imi aminteasca de clipele de acolo. Si cum nu puteam sa ma apuc asa deodata, am zis ca astept pana pe 31 ianuarie, ziua cand am plecat, si voi incepe sa tin jurnalul online a ceea ce s-a intamplat in urma cu 365 de zile. More or less, ca nu cred eu acum ca o sa reusesc sa scriu zilnic. Voi icnerca pe cat posibil. Si cum lately nu am mai putut sa scriu multe pe blogul minunat cu nebuniile, am zis acum ca e cazul sa fac unul separat pentru Danemarca. Si poate ca asa voi reusi sa ies din starea in care am cazut de cand a inceput anul. Terapie.
Urmeaza postul despre plecare, zborul cu avionul si prima impresie despre danezi si Copanhaga. Despre asta am mai scris eu si prin cealalta parte, dar acum vor fi si poze, va fi altfel.
Maine pleaca urmatorul Erasmus de la noi, Horia. L-am instruit bine pe baiat, este cam speriat. Sper sa ii placa si lui macar pe jumate cat mi-a palcut mie.