Dansborg Alle 10, Hvidovre

Duminica, 1 februarie 2009.

M-am trezit eu dimineata singura in o tara straina, intr-o camera de hotel. La 12 trebuia sa eliberez camera. Aveam micul dejun inclus in pret, asa ca m-am trezit pe la8 jumate - 9 ca saprofit de asta. In sala de mese erau multi nemti si cam batrani. Dupa ce in noaptea anterioara vazusem numai tineri pe culoarele hotelului. Oarecum logic, fusese sambata seara si era rost de petreceri, si cine mai se trezeste a doua zi dimineata ca sa manance? Eu, singura. Recunosc ca mi se pare oribil sa mananci singur. Ma apucau diferite stari si nu stiam cum sa fac sa mananc mai repede. Ma uitam pe geam, vedeam cladirile, vedeam fulgi marunti cum incep sa cada si ma gandeam cum de nu pot sa mestec mai repede. Ma presa linistea. Faptul ca nu aveam cu cine discuta. Pana la urma a venit un cuplu si s-au asezat langa mine (eram la o masa de 4 persoane), asa ca am plecat repede. Oricum terminasem. Mi-am strans catrafusele si-am plecat, cu multe kile de bagaje dupa mine. Noroc ca gara era la 2 pasi, literally.
Ajung la gara. Scari de urcat. Vreo 20 de trepte zic eu. Mult. Cand ai bagaj de vreo +20 de kile plus inca vreo 8-9 kile bagaju' de mana si tu ai 50 de kile, nu e combinatie. Dar sunt insistenta si perseverenta si nu ma dau batuta. Asa ca ma lupt eu cu kilele multe, le iau pe rand si ajung sus. Victorie!! Vad panourile si ma uit dupa A-Train si ce vad?? Trebuia sa cobor. Cam de doua ori mai multe scari decat urcasem. Si nu aveam decat optiunea scari rulante sau scari normale. Acu' ce sa fac? Trolerul meu era greu si mare, dar ar fi mers pus pe scarile rulante si coborat, dar ce faceam cu bagajul de mana? Nu puteam sa il pus si pe ala peste troler si hop pe scari ca deja erau multe prea multe kile si riscam sa ma dezeechilibrez si sa pic. Nu puteam nici pe rand sa le iau, ca eu veneam din Romania si daca lasi ceva in capul scarilor, pana ajungi sus iar, nu mai gasesti. aSa ca o iau pe scari, cateva 3-4 trepte cu fiecare bagaj pe rand. Cand ajusesem undeva pe la mijloc, vad ca vine un nene, imi ia trolerul, mi-l duce jos, imi zambeste si atat. Eu raman muta, ma uit la el, ii tot zic /thank you, thank you, el iar zambeste si pleaca. Ptiu, ca aici nu mai e Romania. Wake up!. Astia sunt altfel. PE peron, afisaje cu minutele ramase pana vine trenul, lume, agitatie, si eu facand poze. Se vedea ca sunt straina. Vine si trenul, ma urc, ma uit in jur, observ, ma mir, nu inteleg un cuvnat din ce spune tanti de tren, cand zice ca urmeaza statia cutare, ajung la statia de coborat. Era undeva sus. De data asta ma prind. Iau liftul. Dau si de autobuzul nr. 18. Ma urc. Aveam deja legitimatie de transport. Imi facusem in seara precedenta, cu /simon. Asta e singurul lucru bun pe care l-a facut el pentru mine...ca altfel eram pierduta duminica. O singura statie de mers pana la casa mea pentru urmatoarele 5 luni. Cobor. Michael Berings Vang. Si ma pierd. Totul era usor acoperit de zapada, un bulevard larg, case, si liniste, nimeni pe strada. Si eu nu mai stiam daca trebuie sa ma intorc sau sa merg inainte. Imi facusem eu o harta , dar nu o mai intelegeam. Gasesc pe cineva, fug cu bagajele si ma indruma. Traversez, si gasesc strada. Aia din poza din postul anterior. Linistita, alba, deprimanta. Gasesc si numarul 10. O casa cu demisol, parter inalt si mansarda, cu geamuri albe si portita mica tot alba, cu un garaj deschis, si o gradinita in fata cu gazon. Stiam ca este foarte posbil sa nu fie nimeni acasa. Jens, proprietarul, imi spusese ca imi lasase cheia undeva sub o masuta in the toy house. Habar n-aveam care era aia. Ma duc, cercetez gasesc intrarea in casa, prin spate. Si vine Jens. Era acasa. Un tip zambitor, usor roscatel-blondut, slabut. Imi zice "Hi", si-mi intinde mana. Care era un ciot. Nu avea palma. Dam noroc. Nu stiu ce fata am facut, daca am facut. El era foarte natural. Imi aduce cheia. Nu as fi gasit-o in vecii vecilor. Intru. Era si colega mea de apartament acasa. Sarah. O nemtoaica. Blonda, creata usr grasuta si uratica, cu o piele alba si rosie in obraji. Vorbim un pic, apoi zice ca tre' sa fuga. Imi iau camera in primire, o camera modesta, un pat simplu, un birou improvizat cu un blat si niste picioare de lemn, un dulap mai mult decat improvizat, cu laturile din plastic si scheletul din lemn prost, mocheta gri pe jos, 3 lampe, si cel mai jmecher obiect din camera, un fotoliu sezlong. Despachetez. Curand raman singura. Jens cu copiii si cu nevasta pleaca, nemtoaica pleaca, eu despachetez. Cand nu mai am ce despacheta, ce sa fac. Ies la plimbat si la eventuale cumparaturi. Cand venisem cu trenul am vazut in statie un Netto. Si scria mare Søndag Åbent aka deschis duminica. Asa ca am plecat la cumparaturi. A doua zi aveam scoala. Nu mai stiu ce am cumpart, o sa caut bonul sa vad. Da, am pastrat absolut toate bonurile din Dk.
Apoi chiar nu mai stiu ce am facut toata ziua si seara. Posibil ca seara sa fi venit -jens si sa vorbit de chirie, sa ii dau banii si sa imi rezolve cu netul. Si daca a fost sa, am vorbit cu lumea de acasa. si posibil ca m+am pregatit pentru ziua de luni, prima zi de scoala. Maine, vine povestea. Ca e de povestit.